De ce avem nevoie de iubire? Specialistul timişorean Dr. Love: „Dragostea vindecă şi apropie sufletele. Suntem făcuţi din iubire“
 
Cătălin Ilie, psihoterapeut şi psiholog clinician din Timişoara, cunoscut în oraşul de pe Bega cu numele de Dr. Love, a vorbit pentru “Adevărul” despre nevoia de iubire.

Unii oameni se întreabă de ce am avea nevoie de iubire. Putem să ne descurcăm singuri în adev 1 orice situaţie. Azi bărbaţii gătesc, cresc copii, fac curăţenie, femeile conduc firme, maşini, există egalitate. Timişoreanul Cătălin Ilie, specialist în psihoterapie de cuplu, a răspuns la această întrebare.

Medicul susţine că dragostea autentică este din ce în ce mai greu de găsit, deşi acesta ar fi calea spre mult căutata stare de fericire.
“Avem nevoie de iubire. Pentru că suntem făcuţi din iubire. Iubirea vindecă, iubirea apropie sufletele, Iubirea aduce fericirea şi bucuria în sufletele şi viaţa noastră. Iubirea este cel mai frumos cadou pe care l-am primit. Însă din păcate nu ştim să îl preţuim. Am fost creaţi să ne completăm unii pe alţii însă am ajuns duşmani! Rolurile par să se fi inversat azi, bărbaţii gătesc, fac curat, au concedii de maternitate iar femeile fac afaceri, iar acest lucru nu este unul rău, însă ceea ce se uită în această relaţie este chiar iubirea. Grija faţă de cel de lângă tine. Azi putem vorbi de egalitate deplină însă este în defavoare iubirii, care a devenit o dezamăgire”, spune psihoterapeutul Cătălin Ilie.

Dr.Love afirmă că oamenii preferă să trăiască singuri, să se complacă în situaţii. “Viteza cu care se succes timpurile în ziua de azi duce la formarea unor relaţii compromise încă înainte de începerea lor. Ele încep prin a lăuda aceste relaţii aducând toate cuvintele frumoase din DEX, ca apoi să aruncăm cu toate mizeriile atunci câd relaţia se termină. Divorţul, despărţirile au ajuns la cote ameţitoare în România făcând să pară că azi nu mai există iubire. Unii preferă să trăiască singuri”, a declarat Cătălin Ilie.

 

"Nu avem timp să aşteptăm iubirea autentică"
Psihoterapeutul se confruntă cu numeroase probleme în cabinetul său atunci când vin la el persoane care încearcă să repare ceea ce nu se mai poate.

“Noi suntem singurii responsabili de ceea ce se întâmplă! Iubirea este eternă, însă oamenii nu au timp să aştepte iubirea autentică. Se grăbesc să intre în tot felul de relaţii, să îi scape de singurătate, pentru diferite interese, financiare, sociale, dar care însăsi aduc sigurătatea. Începutul e frumos întotdeauna. Dar este de scurtă durată. Când măştile cad, apare monotonia care distruge tot ceea ce cred că se numeşte relaţie”, a explicat medicul.

 

“Iubirea este constantă”

Dr.Love susţine că niciodată într-o relaţie în care s-a instalat monotonia nu poate fi vorba de iubire. “Iubirea autentică şi necondiţionată nu are variaţiuni de intensitate. Iubirea este constantă! În iubire nu există suferinţă, durere, sacrificii, gelozie! Iubirea este frumoasă!”, adaugă Dr.Love.

În final, Cătălin Ilie îi sfătuieşte pe oamenii care sunt în căutarea bucuriei plan sentimental să găsească echilibrul între minte şi suflet. “Cine are acest echilibru poate să se bucure de o iubire eternal. Dar întrebarea este cine mai este astăzi în echilibru?”, a încheiat psihoterapeutul Cătălin Ilie.

 

Sursa: http://adevarul.ro/locale/timisoara/de-nevoie-iubire-specialistul-timisorean-drlove-dragostea-vindeca-apropie-sufletele-facuti-iubire-1_556849d2cfbe376e35b72bef/index.html

Unii oameni se întreabă de ce am avea nevoie de iubire. Putem să ne descurcăm singuri în orice situaţie. Azi bărbaţii gătesc, cresc copii, fac curăţenie, femeile conduc firme, maşini, există egalitate. Timişoreanul Cătălin Ilie, specialist în psihoterapie de cuplu, a răspuns la această întrebare. Medicul susţine că dragostea autentică este din ce în ce mai greu de găsit, deşi acesta ar fi calea spre mult căutata stare de fericire.

Citeste mai mult: adev.ro/np4ybm

Unii oameni se întreabă de ce am avea nevoie de iubire. Putem să ne descurcăm singuri în orice situaţie. Azi bărbaţii gătesc, cresc copii, fac curăţenie, femeile conduc firme, maşini, există egalitate. Timişoreanul Cătălin Ilie, specialist în psihoterapie de cuplu, a răspuns la această întrebare. Medicul susţine că dragostea autentică este din ce în ce mai greu de găsit, deşi acesta ar fi calea spre mult căutata stare de fericire. “Avem nevoie de iubire. Pentru că suntem făcuţi din iubire. Iubirea vindecă, iubirea apropie sufletele, Iubirea aduce fericirea şi bucuria în sufletele şi viaţa noastră. Iubirea este cel mai frumos cadou pe care l-am primit. Însă din păcate nu ştim să îl preţuim. Am fost creaţi să ne completăm unii pe alţii însă am ajuns duşmani! Rolurile par să se fi inversat azi, bărbaţii gătesc, fac curat, au concedii de maternitate iar femeile fac afaceri, iar acest lucru nu este unul rău, însă ceea ce se uită în această relaţie este chiar iubirea. Grija faţă de cel de lângă tine. Azi putem vorbi de egalitate deplină însă este în defavoare iubirii, care a devenit o dezamăgire”, spune psihoterapeutul Cătălin Ilie. Dr.Love afirmă că oamenii preferă să trăiască singuri, să se complacă în situaţii. “Viteza cu care se succes timpurile în ziua de azi duce la formarea unor relaţii compromise încă înainte de începerea lor. Ele încep prin a lăuda aceste relaţii aducând toate cuvintele frumoase din DEX, ca apoi să aruncăm cu toate mizeriile atunci câd relaţia se termină. Divorţul, despărţirile au ajuns la cote ameţitoare în România făcând să pară că azi nu mai există iubire. Unii preferă să trăiască singuri”, a declarat Cătălin Ilie. "Nu avem timp să aşteptăm iubirea autentică" Psihoterapeutul se confruntă cu numeroase probleme în cabinetul său atunci când vin la el persoane care încearcă să repare ceea ce nu se mai poate. “Noi suntem singurii responsabili de ceea ce se întâmplă! Iubirea este eternă, însă oamenii nu au timp să aştepte iubirea autentică. Se grăbesc să intre în tot felul de relaţii, să îi scape de singurătate, pentru diferite interese, financiare, sociale, dar care însăsi aduc sigurătatea. Începutul e frumos întotdeauna. Dar este de scurtă durată. Când măştile cad, apare monotonia care distruge tot ceea ce cred că se numeşte relaţie”, a explicat medicul. “Iubirea este constantă” Dr.Love susţine că niciodată într-o relaţie în care s-a instalat monotonia nu poate fi vorba de iubire. “Iubirea autentică şi necondiţionată nu are variaţiuni de intensitate. Iubirea este constantă! În iubire nu există suferinţă, durere, sacrificii, gelozie! Iubirea este frumoasă!”, adaugă Dr.Love. În final, Cătălin Ilie îi sfătuieşte pe oamenii care sunt în căutarea bucuriei plan sentimental să găsească echilibrul între minte şi suflet. “Cine are acest echilibru poate să se bucure de o iubire eternal. Dar întrebarea este cine mai este astăzi în echilibru?”, a încheiat psihoterapeutul Cătălin Ilie.

Citeste mai mult: adev.ro/np4ybm

Autentificare

Colaboratori

Dr. Chiuţă Teodora Doiniţa
psihoterapeut recuperare medicală fizioterapie ,balneologie şi biorezonanţă

Dr. Miclăuş Marius
Medic primar chirurg

Dr. Codruţa Ilie
Medic primar chirurg

Laura Cojocaru psihoterapeut

Preot Vasile Sorin

Go to top