Cât de mult ajută exercițiile de respirație în atacurile de panică?
Exercițiile de respirație în atacurile de panică sunt absolut foarte folositoare, 80% din intensitatea și simptomele atacului de panică se pot ameliora prin practicarea corectă a controlului respirației.
Așa cum spuneam și cred că deja toată lumea ar trebui să știe, atacul de panică este o serie de stări emoținale cumulate și dublate care invadează mintea umană creând o stare de frică exagerată care se manifestă fizic prin multe simptome exacerbate la nivelul multor aparate ale corpului uman astfel că vor fi afectate aparatul digestiv, aparatul locomotor, respirator, circulator, etc.
Singurul aparat în care omul poate avea controlul în atacul de panică este aparatul respirator.
Dacă specialistul psihoterapeut face o foarte bună descriere specifică pacientului astfel încât acesta să înțeleagă ceea ce i se întâmplă ( atenție!!! specifică și nu generală!!!) pe baza unor informații obținute din anamneză psihoterapeutul poate crea formula corectă a controlului respirației în atacurile de panică.
Ca să fiu mai explicit, azi mulți oameni citesc pe internet soluții tratamente dar...generale, sau aud de la binevoitori care au trecut prin așa ceva și de ce nu de la terapeuți care nu au pregătirea necesară pentru lupta cu atacul de panică.
Ca să fiu și mai clar am să vă exemplific, considerați că cineva are o răceală foarte puternică și oamenii, internetul sau chiar un medic recomandă...antibiotice. Nu se specifică cantitatea, genul de antibiotice, nu se raportează la vârstă sau la sursa exactă a infecției ci doar simplu...ia antibiotice, exact la fel este și cu această respirație în cazul atacurilor de panică.
Așa cum am spus controlul respirației corect făcut aproape poate vindeca atacul de panică dacă acesta se identifică imediat și se aplică într-un interval foarte scurt de la apariția acestuia, în cazul în care a trecut mult timp și pacienții 'trăiesc deja de ceva timp cu atacurile de panică" are un rol major dar nevindecător.
Vindecarea totală în cazul atacurilor de panică se realizează doar atunci când pacienții prin anumite tehnici speciale reușesc să identifice factorii declanșatori, să caute trauma, cauza care este ascunsă în subconștient și se declanșează atunci când apare triggerul și binențeles vindecarea traumei prin tehnici care se potrivesc acesteia.
Cabinet Psihoterapie și Psihologie Clinică
Timișoara
Dr. Cătătlin Ilie