Despre cât de important este sexul în relația de cuplu?
Așa cum am spus și am declarat tot timpul, sexul este nucleul energetic al acestui univers.
În jurul lui se învârt toate și fie că vreți să acceptați sau nu din păcate el este cel care ține o familie unită.
Oamenilor le place să filozofeze și bine-nțeles la fel ca și în bolile psihice pe care le evită și le ignoră făcându-le un subiect tabu, la fel și sexul devine un lucru puțin discutat în relațiile de cuplu dar prea discutat în viața de zi cu zi sub alte forme.
Din păcate sexul pare ceva rudimentar și chiar așa și este iar dacă vreți să înțelegeți mai clar acest lucru dacă familia stă la baza acestei societăți , sexul stă la baza familiei și ca să nu credeți că doar eu spun acest lucru este îndeajuns să vizualizați piramida lui Maslow și o să realizați ce înseamnă nevoile de bază.
Grijile, stresul, nevoile , traumele trecutului fac ca sexul să se diminueze în timp în relațiile de cuplu el devenind doar o rutină care nu mai aduce nici plăcere dar nici satisfacție, de aceea oamenii ajung să caute în altă parte la început sex iar apoi…o altă familie.
Am să spun cu tărie că nu iubirea leagă o familie, pentru că azi statistica divorțurilor demonstrează că așa ceva nu există dar o să vă spun că sexul poate face ca o relație să dăinuie.
Îmi aduc aminte cum la o conferință internațională de psihosexologie ridicam problema unui act sexual făcut constant și planificat iar colegii mei conaționali glumeau pe seama acestei ipoteze justificând că oamenii nu sunt roboții și mai ales că noi românii suntem pasionali.
Colegii din străinătate au îmbrățișat această idee și azi are aplicabilitate în terapiile de cuplu din străinătate, noi românii am rămas cu pasiunea…și divorțurile.
Dovada cea mai grăitoare însă este faptul că după zeci de ani de muncă în cabinetul meu cred că doar pe o mână pot număra familiile care au intrat să întrebe despre ce înseamnă sexul într-o relație, însă fără număr sunt cei care au venit că și-au prins partenerii că fac sex cu alții iar în casa lor nu mai erau relații sexuale demult.
Cabinet Psihoterapie și Psihologie Clinică
Timișoara
Dr. Cătălin Ilie