Excesele duc la dezechilibre psihice!
Fie că e vorba de cele alimentare, alcool sau jocuri de noroc, droguri, shooping sau indiferent ce o mai fi, excesele dezechilibrează sistemul psihic prin ceea ce se numește dependență.
De fapt aceste dependențe sunt mijlocul psihicului de a defula existența unor probleme interioare ascunse chiar dacă de scurt sau lung timp pentru ași regăsi repede confortul.
În timp psihicul devinde dependent de astfel de tratament găsind în el mijlocul de scăpare de tensiunile existente în psihicul nostru care evident se revarsă asupra întregului trup.
Dacă la început oamenii justifică aceste lucruri ca niște mici plăceri eliberatoare controlabile acestea devin în timp frustrări ale sentimentului de vinovăție ca și cumul la probemele deja existente oamenii acceptând tacit faptul că sunt dependenți dar chiar și în aceste momente cred că le au sub control.
Cea mai mare frică a oamenilor azi este moartea care se află aproape la egalitate cu pierderea banilor de aceea momentul când oameni devin conștienți de aceste probleme este când medicul îi anunță de posibilitatea decesului sau cheltuielile majore care sunt necesare pentru vindecarea lor.
Aceste excese pleacă de la funcția de bază greșit înțeleasă și bine întipărită în mintea umană de A AVEA și A FI.
Acestea două fac determină o luptu continu în această viață care duce la surmenare fizică și apoi psihică și care chiar dacă sunt îndeplinite sau nu crează sistemul de funcționare a principiului care niciodată nu va fi satisfăcut, mult, foarte mult și mai mult.
Primele simptome ale acestor dependențe de
excese se manifestă prin nervozitate, irascibilitate,micșorarea orelor de somn până la dispariția lor, stări de panică anxietate și binențeles mai devreme sau mai târziu toate acestea vor duce la depresie.
Evident că toatea aceste semne psihice sunt însoțite de simptomele fizice aferente fiecărei dependențe în parte.
Și mai evident este faptul că toate aceste excese vor duce inevitabil la a doua mare frică a oamenilor din clasamentul fricilor și anume la consumul banilor, lipsa lor și îndatorarea pe termene lungi ceea ce accentuează și mai mult decăderea psihică.
Din păcate nu există excese moderate precum nici plăceri nevinovate însă cel mai greu în diagnosticarea și tratarea acestora constituind o piedică majoră este chiar mintea umană care crede că prin propria putere aceste lucruri pot fi rezolvate dacă ținem cont de faptul că niciodată oamenii nu își pot recunoaște sau accepta greșelile.
Cabinet Psihoterapie șiPsihologie clinică
Timișoara
dr. Cătălin Ilie