Distribuie aceste articol!
Pin It

 2020 06 02Psihiatrie sau psihoterapie?

Depresia este o boală, o boală ca toate bolile cunoscute de voi și binențeles are și vindecare însă depinde de voi cum, când și cu ce repercursiuni.

În oameni există continu o luptă în care pe de o parte cred că sunt puternici și invincibili reușind în această viață să rezolve multe probleme iar pe de altă parte atunci când se lovesc de probleme își dau seama că sunt slabi, fragili și nu fac față nici celor mai mici situații.

De aceea niciodată oamenii nu vor face lucruri preventiv pentru a nu ajunge în situația de jos bazându-se pe faptul că lor nu li se poate întâmpla lor așa ceva iar ca să vă demonstrez ceea ce spun est cel mai cunoscut caz cu țigara în care cred că fiecare om a auzit de bunicul care bea și fuma la 90 de ani și sunt surprinși că azi oamenii mor de cancer la 40 de ani .

Dar cel mai grav lucru este că până în ultimul moment oamenii demonstrează necunoaștere și proasta informare pe care o au și consideră că dacă mergi la psihoterapie adică să previ boala ești nebun dar dacă ajungi la psihiatrie pe medicamente este absolut ceva normal.

Mai mult decât atât nici azi cu toată informația primită pe internet nimeni nu știe diferența între psiholog, psiholog clinician, psihoterapeut sau psihiatru iar atunci când problemele psihice vă lovesc ajungeți oriunde dar acolo unde trebuie abia într-un final ca și o ultimă șansă.

Deci cu alte cuvinte, dacă în viață începi să mergi pe un drum greșit și cineva încearcă să te lumineze pentru a putea decide pe ce cărare să urmezi înseamnă că tu ca om nu ești în stare,deci nu poți lua decizii asupra vieții tale așa că mai bine mergi pe unde crezi iar când ajungi la o înfundătură aștepți un miracol ca să ieși la lumină.

Evident că azi se caută în absolut orice soluția cea mai ușoară, drumul cel mai scurt însă tocmai aceasta este chiar esența apariției bolilor psihice iar atunci când acestea trebuie vindecate oamenii cred că, câteva medicamente le vor salva situația.

Din păcate nu aceasta este soluția și când bolile psihice vor apărea în viața voastră veți înțelege într-un târziu pe sănătatea voastră, timpul, banii și chiar viața voastră că întotdeauna trebuie să previ decât să vindeci iar vindecarea în bolile psihologice nu este dată de medicamente.

Cabinet Psihoterapie și Psihologie Clinică

Timișoara

Dr. Cătălin Ilie