Psihoterapeutul e mai tare ca vrăjitoarea.
Oamenii au încercat să vadă tot timpul în viitor însă acest viitor le este foarte bine ascuns din diferite motive și atunci sau rezumat la a încerca ași vedea propriul viitor.
Ce spun astrele, ce zi zodiile, numerologia, ce se vede în zațul de cafea și absolut orice mai este nou în lumea vrăjilor până la deschisul bibliei chiar de popi ca să le citească viitorul.
Vedeți voi oameni buni…de fapt nu căutați viitorul adevărat, voi vreți o minciună care să vă dea speranță în această viață.
Ce fel de oameni merg la ghicitoare, vrăjitoare, cititori în biblii?
Toți acei oameni care nu au un Dumnezeu deasupra capului lor, pentru că oamenii care înțeleg cu adevărat ce este Dumnezeu își trăiește viața bucurându-se de clipă.
Oamenii au început să caute și în trecut chipurile să vadă de unde li se trage suferința deci cu alte cuvinte vreți că vedeți viitorul căutând în trecut pierzând astfel prezentul.
Dar…cine vă poate învăța pe voi, voi care azi le știți pe toate?
Până și terapeuții au o lege de bază în care „ să lași pacientul în timpul și valorile lui” și mai nou au început regresiile.
Ciudat însă că în regresie descoperă toată lumea a fost rege, prințesă, mare luptător războinic, cavaleri, și cel mai grav o cenușăreasă sau o albă ca zăpada….însă nimeni nu a fost femeie de servici, grăjdar sau boschetar.
Ciudat!
UN ADEVĂRAT PSIHOTERAPEUT VĂ POATE SPUNE ȘI CINE AȚI FOST DAR ȘI CINE VEȚI FI PE LOC DUPĂ PRIMELE 30 DE MINUTE DE VORBĂ CU VOI!
Știți de ce?????
PENTRU CĂ VĂ PRIVEȘTE ÎN PREZENT!
Din păcate astfel de oameni nu pot fi acceptați datorită faptului că…”minte-mă și minte-mă dulce că îmi place” funcționează de minune în realitatea vieții voastre.
Până când va mai trece timpul să înțelegeți , ca să demonstrez ceea ce spun chiar mediul virtual îmi sprijină spusele arătând pe conturile voastre de socializare cât de împliniți sunteți, cât de frumoși și fericiți sunteți, cât de multe ați realizat ÎNSĂ ÎN REALITATE VEȚI VEDEA O ROMÂNIE TRISTĂ!
Cabinet Psihoterapie și Psihologie Clinică
Timișoara
Dr. Cătălin Ilie